Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DEGET DE LA PICIOR

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 161 pentru DEGET DE LA PICIOR.

Ion Luca Caragiale - La Paști

... pune costumul cel nou și cravata cea nouă, își încalță ghetele cele nouă cu bizețuri, își ia pălăria cea nouă și pornește. Douăzeci și patru de ore de absolută libertate... Să-l urmărim ceas cu ceas și pas cu pas. 11 și jumătate, sâmbătă noaptea. Clopotul de la mitropolie... Un tun... Lache trece podul de la Palatul Justiției în direcția sud. Al doilea tun... Lache a intrat în curte la Doamna Bălașa. În biserică nu mai e loc. Lache stă afară... Se închină... Cuprins de o adâncă evlavie, își aduce aminte cu dor de părinții lui de la Otopeni. Încet-încet, tot vârându-se, reușește să suie treptele de la intrarea templului. Aude corul... dar nu poate vedea decât marele policandru, învăluit într-o ceață groasă. Se ridică în vârful picioarelor, rezemându-se cu mânile ... și încet-încet trec la maidanul Duca. 10 ceasuri. Lache și amicul se dau în leagăn, fiecare întinzând piciorul din partea unde s-au ținut la braț... Pareă vântul face bine, la început... Dar peste câteva momente, cei doi amici se satură de leagăn și pornesc după metoda lor. 1 și jumătate după-amiazi. Lache s-a desfăcut pentru un moment de brațul amicului, care stă rezemat ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... la locuri tari spre înlâmpinarea restriștelor de tot soiul a vremurilor de atunci. Atât de înalt, de puternic și de neclintit e brâul de ziduri ce încinge locașul sfânt al lui vodă Lăpușneanu. Când soarele sta să apună, cotirăm la dreapta pe drumul de țară ce duce spre Pângărați, și nu scăpătase încă după piscurile păduroase ale munților Străjii când, obosiți de drum și colbăiți, intrarăm înăluntrul mânăstirii prin poarta înaltă de stejar ferecat, sprijinită pe puternice țițini de fier și deschisă în toată lărgimea celor două laturi uriașe ale sale. Eu vedeam Pângărații pentru întâia oară, tovarășul meu însă îi cunoștea bine, și ... când o ușă lăturalnică se deschise și chenarul ei se umplu cu înfățișarea neagră, păroasă și zburlită a unui călugăr nalt și plin de pântece... — Blagoslovește, părinte Varsanufie, auzii pe tovarășul meu zicând. — Domnul! răspunse călugărul cu glas răgușit și gros; și, de sub niște sprâncene puternic zburlite și colțuroase, aruncă repede spre mine și peziș o coadă de ochi întunecată. Privii lung și mirat pe acest călugăr care, nitam-nisam, se uita chiorâș la mine, și care, de altmintrelea, își îndreptățea pe deplin numele-i tot așa de zburlit ca și dânsul, nume ce aducea mai degrabă a un strănutat

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose Hagi-Tudose de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Dincolo de "Crucea de peatră", d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troița". Mândrețe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi ... glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici ...

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...

... fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n cărare îi răsare De la creștet la picioare; Ochii negri-ntunecoși I se uită mângâioși, În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează-așa de lin Prin perdelele de in; Și-n fereastră, ca-ntr-un prag. Se arată nalt și drag, Cu păr lung de aur moale Și cu ochii plini de jale. Trestia l-încununează, Hainele îi scânteiază, Haine lungi și străvezii, Pare-un mort cu ochii vii. Astfel iese zburători Și din umbră, și din ... să trec fără de zvon, Că de noapte îmi e teamă; Toate umbrele mă cheamă, Tricolici mă prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea

... fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n cărare îi răsare De la creștet la picioare; Ochii negri-ntunecoși I se uită mângâioși, În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează-așa de lin Prin perdelele de in; Și-n fereastră, ca-ntr-un prag. Se arată nalt și drag, Cu păr lung de aur moale Și cu ochii plini de jale. Trestia l-încununează, Hainele îi scânteiază, Haine lungi și străvezii, Pare-un mort cu ochii vii. Astfel iese zburători Și din umbră, și din ... să trec fără de zvon, Că de noapte îmi e teamă; Toate umbrele mă cheamă, Tricolici mă prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de

 

Vasile Alecsandri - Bobii

... Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de alun, și dacă foaia plesnea cu vuiet, mulțumirea lor era mare, căci ei considerau pocnetul frunzelor de bun augur. Flăcăii români au încă obiceiul de a face să plesnească în palme frunze de alun. În vechime, amorezii cercau iară să facă a sări pân-în podul casei sâmburi de măr, strângându-i între degete. Sâmburii de măr, curățiți de coajă, serveau la părinții noștri ca un mijloc de galanterie către dame. La mese mari boierii prezentau cucoanelor sâmburi de măr pe vârfurile cuțitelor. Romanii vechi considerau ca presagiuri de fericire scânteierea lămpilor sau a frunzelor de laur în foc. Unele mișcări ale trupului erau observate cu o luare-aminte serioasă. Palpitările de inimă treceau ca semne de trădare. Baterea ochiului și a sprâncenei drepte vestea a bine, însă amorțirea degetului cel mic și a degetului cel ...

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

... aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ogradă, Pân- la streșină-o s-ajungă De s-alege iarna lungă? Văduvioară tinerică Șade-acolo singurică; Câte zile sunt lăsate Nu mai merge pe la sate, Câtă-i vremea unei ierne, Cât zăpadă se așterne, Ea tot deapănă și țese Fire albe, pânze-alese. Părul ei cel negru, moale Desfăcut ... la vale, Ochii tineri și căprii Strălucesc așa de vii, Iar de râde are haz, Cu gropițe în obraz Și la unghiul dulcii guri, Și la alte-ncheieturi, Și la degete, la coate, La-ncheieturile toate; Ochii ard întunecoși, Fața albă, buze roși, Iar când merge legănată, Tremur sânii ei deodată, Tremură frumseța-i toată. Nu-i subțire, ci ... la sâni, la față, Încât ai ce strânge-n brațe. Tot ce-ar zice i se cade, Tot ce-ar face bine-i șade, Și la vorbă de ...

 

George Coșbuc - Fulger

... mai sugă, Și-n zori de zi s-oprește la Volbură-n palat. Și s-au mirat curtenii și lumea s-a mirat De Fulger, care-aduce pahar cu stropi de apă, Căci toți ziceau că dânsul nici mort măcar nu scapă De Negură, de domnul din țara lui Amurg. Iar Volbură surâde; din genele lui curg Doi picuri; el pe Fulger cu drag îl ia de mână Și-apoi l-a dus la Salba și-a zis: Nădejde-ngână Slăbita mea putere și-s plin de fericiri, Când Domnul logodește speranțele de miri! Și strânge-n braț pe Fulger, pe Salba-n braț o strânge, Pre când de bucurie duios copila plânge Și-aruncă ochi de dragoste la Fulger pe furiș. Au mers apoi în casă și toți au fost deschiși Și veseli, ca la nuntă; a fost o veselie, Cum datina-i de-a pururi pe la-mpărați să fie. Iar când, în zi de-a patra, zori dalbi se revărsară, La Volbură-mpăratul grăbește Fulger iară Și cere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... Șuere, că blestemai și soarta pruncului ce n-a sosit încă... Haiducii măsurară pe Șuer c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră în locașul de veșnicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă, în semn de cruce. Semn de viteaz și de creștin. Și cu toții, în jurul mormântului, se rugară în gând, învârtind căciulile în mâinile lor cojite de soare și de ger. Dar în aceste fețe de rășină, dorul și mila se sfărâmă ca de niște lespezi de piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, în fața unei cruci de iatagane ruginite, stă coliba Șuerenilor, mândră și ridicată de la pământ ca la trei tălpi de grindă. De zăvorul ușii e priponit roibul, și suflă sperios pe nări răsfrânte, și bate cu copita iarba de sub picioare. În colibă mama Kira se dezmiardă între copiii săi: o fată mare ș-un flăcău. Fata e bălaie; flăcăul e oacheș

 

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu

... încă câteodată și dame delicate, Râzând de-acele două, statornică pereche Care își petrece seara șoptindu-și la ureche, De celelalte patru contese ideale, Umflate de pretenții și vrednice de jale, Pe care dacă prințul le ia la bal de mână, Nu mai vorbesc cu nimeni câte o săptămână. Astăzi râzi de-o pedantă, mâine de-o prețioasă; Zici de una ajunsă în vârstă cuvioasă Că atestatul vremii nu va să-l priimească; Și de-alta ce iubește de cinste să vorbească, Ce laudă virtutea și-n veci ți-o pomenește, Zici că e virtuoasă cât știm noi evreiește. Greșelile acestea îți fac un ... n lume Că cinevași s-apucă defecturi să arate: Mulți scot sub al lui nume minciuni nenumărate. S-a vorbit într-o casă de un fanfaron mare, Declamând sentimente ce sigur nu le are, Care la tot ar pune suflarea omenească, Când cineva cu dânsul ar vrea să o tocmească; S-a zis ceva de Iancu, de Stan, de Lăurescu; Cine le-a scos acestea? ­ Le-a scos Alexandrescu. Făr-a zice nimica, singura ta zâmbire, De ... porți bine și lauzi câteodată, Chiar lauda în gură-ți

 

Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp

... văd bordeiul Și deschide Mușa ușa. Când își pun copilu-n leagăn, C-un picior încet îl leagăn La lumina din surcică Și o vorbă de-alta leagă-n Planuri mari pe gâza mică. Dar deodată din părete Ies ursite ca pe-o poartă, Flori albastre au în plete, Câte-o ... diamante Cea mai mândră fată este; Ochi de-albastru întuneric, Ce lucesc adânc, himeric, Ca d-iubire două basme; Dară corpul ei eteric, Nesimțit, ca de fantasme. ,,De vei merge în ajunul Mult senin din Anul nou, Pe când cerul se deschide La a lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Printre stâncele de cremeni, Lângă lacul de smarald, Ca să-și scalde sânii gemeni Unde zânele se scald!" El plecă atunci în lume Și nevasta-n lacrimi lasă, Cu un dor fără ... Cum trecu numai Crăciunul, El pe cal a pus presunul Și s-a dus la lacu-n vrajă, Unde așteptând ajunul De-Anul nou el sta de strajă. Și din trestia plecată El privea la

 

   Următoarele >>>